Ice Cream Book Tag

Această leapșă a fost făcută prin bunăvoința Sarei, și pentru că am fost mult prea lame pentru o recenzie calumea. #katerinei îi arde de înghețată în ianuarie
  
Înghețată cu aromă de unt de arahide, o serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.

Busola de Aur, Philip Pulman — cred că o am de cinci ani, to say the least, și zău că ar trebui să o citesc deși i-am depășit demograficul de vârstă. [cred că e tot fantasy, ceva cu un urs polar foarte drăguț? Habar n-am, Colț Alb versiunea epică, bănuiesc] (?/10)

Înghețată cu aromă de ciocolată, o carte pe care poți s-o citești la nesfârșit.

Jonathan Strange & Mr. Norrel, Susanna Clarke — nu doar că am citit-o de multe ori, la fel cum am făcut cu orice carte fantasy (oops, life choices) dar de-a lungul vremii a devenit some sort of comfort book. [istorie alternativa & fantasy: cum ar fi aratat razboiul dus de Napoleon imporiva Angliei daca magia era o stiinta stabilita in societate? disparuta de zeci de ani intr-una din lumile adiacente Pamantului, un teoretician antisocial si un nobil tanar si talentat aduc stiinta magiei la viata] (8/10)

Înghețată cu aromă de fistic, o carte cu o copertă verde. 

Regina Damnaților, Anne Rice — of, of, Doamne. Pentru cartea asta am doar onomatopee. Nici măcar nu e /bună/ coperta, ironically enough. [a treia carte din seria Cronicile Vampirilor, scrisă în 1990, așa că nu e nici Young Adult și nici clișeeică. Anne Rice e consacrată universal ca autorul care a dat viață vampirilor în literatura fantasy modernă, o urmașă milenială și curajoasă a lui Bram Stoker] (9/10)

Înghețată cu aromă de căpșuni, o carte foarte romantică, însă nu intensă.

Cântul lui Ahile, Madeleine Miller — dacă vreți, gen, să vi se smulgă inima din piept cu tot vene atașate. Nu știu ce înseamnă ”nu intensă”, go hard or go home, sorry. [războaiele troiene și copilăria lui Ahile, povestită din perspectiva prietenului și iubitului lui (of, my baby) Patroclu. Dacă mai aveți vreo frântură de homofobie în voi, cartea asta o va distruge, arătând una dintre cele mai firești și naturale relații interumane] (10/10)

 Înghețată cu aromă de lămâie, o carte cu un sfârșit acrișor.

One Night In Winter, Simon Montefiore — cel mai half-assed sfârșit de la uniunea sovietică încoace. [în a doua jumătate a domniei lui Stalin, un grup de copii supranumit ”the golden boys and girls” încep un joc de roluri periculos, inspirat din Pușkin și romanticii vremii. Singura problemă? copii ăștia sunt fii și ficele a celor mai mari conducători de stat și personalități din Rusia stalinistă] (6/10)

Înghețată cu aromă de mentă, o carte de copii care îți place. 

Cărțile cu Apolodor, Gellu Naum — copilăria mea în totalitate, și îndrăznesc să spun că sunt cărțile pe care am învățat să citesc, probabil. [un pinguin care e mai cool decât vei fi tu vreodată călătorește prin toată lumea în căutare de Dumnezeu-știe-ce. Apolodor, animalul arctic existențialist] (10/10)

Îngețată cu aromă de vanilie, cartea clasică favorită.

Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde — un whirlwind de estetic si pseudo-filozofie, un fel de cursa intre scepticism prozaic si paranormal pe punctul sa se nasca. full review might follow. [fiul unei nobile dezmoștenite devine singurul beneficiar al testamentului bunicului său. aruncat în societatea aparent antiseptică, factual decadentă a Londrei, el devine fascinat de frumusețe, exces, și o multitudine de totemuri superficiale] (10/10)

Înghețată cu de toate, o carte groasă pe care ai citit-o foarte repede.
The Wise Man's Fear, Patrick Rothfuss — am citit cartea asta in 9-10 ore, cred, desi are 1000+ pagini. Autorul, cu toate pacatele lui, reuseste sa scrie un fantasy foarte compelling. [a doua carte din seria Kingkiller Chronicles, despre un tânăr care a reușit să schimbe/distrugă lumea, și îi povestește acum unui cronicar cum s-a întâmplat totul, începând cu copilăria lui și continuând cu anii de adolescență într-o Academie arcană] (7/10)

[december books wrap up]

Zăpada cade, lunile trec, și skillurile mele de time management încă sunt de rahat. Long story short, nici luna asta n-am avut timp să citesc cât aș fi vrut, așa că o să arunc cărți terminate și neterminate aici. Și l-am postat și cu o săptămână mai târziu. Where do I enter the cone of shame?

01. Revolutionary Road, Richard Yates. Încă nu știu ce anume face cartea asta atât de buna, dar bănuiesc că e un melanj între stilul de scris (informat, introspect, ca o inchiziție a unui tablou socio-economic, America anilor șaizeci) și o traducere pe care o suspectez a fi impecabilă. Problema traducătorilor (și aici vorbesc din niscaiva experiențe rătăcite) e că nu se pot mulțumi cu un input 0, sau negativ - majoritatea vor să traducă, dacă nu într-o voce proprie, atunci măcar într-una personal-națională. Însă nu și Bogdan Perdivară - săracul om compensează pentru nume. Cu o lentoare departe de suficiență, el împrumută fidel vocea autorului, fără să se sinchisească de ce s-ar putea înțelege sau nu. Ne provoacă inteligența, în loc să o țină pe life support. (La fel se întâmplă și cu traducerea cărții de mai jos, executată de Paul Slayer Grigoriu - e oare un rite of passage să ai nume implacabil de cretine ca să poți deveni un traducător ”de valoareh”? Probabil că e). Cartea în sine e traiectoria unui cuplu ori dureros de normal, ori dureros de anormal, într-o lume care nu a facut (și nu va face) diferența între cele două stări. Frank și April Wheeler, inteligenți, frumoși, și debordând de probleme emoționale, sunt prinși în suburbiile unei Americi molatice, lipsite de măduvă. Cu doi copii pe care niciunul nu i-a vrut, ei observa (uneori cu disperarea celui implicat, alteori cu detașarea unui terț) propria trecerea de la tineri neînfrânați, fructele interzise ale unei generații, la adulți plictisitori, învinși. Pe tot parcursul cărții ei plănuiesc o evadare în Europe, vis care ajunge să scuture întreaga comunitate și să tezească haos în rutină. 9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”

Cristoase! Când o să termini odată cu blestemata aia de manieră a la Noel Coward, de anii '20, de a denigra orice existență umană cât de cât decentă cu vorbulițe din astea simpatice, ascuțite și snoabe? Ascultă-mă! Poate așa au trăit părinții tăi, poate ăsta-i genul de rahat șic și superficial în care ai fost crescută tu, dar a cam venit vremea să-ți dai seama că n-are, la naiba, nimic de-a face cu lumea adevărată.

02. Sutton, J.R. Moehringer. Fir-ar să fie, mi-am consumat toată elocvența cu Revolutionary Road, dar, Doamne, cartea asta e una din cele mai altfel cărți pe care le-am citit. Subiectul, spus ca synopsis, nu-i face dreptate. Will Sutton a fost o persoană reală, și cu atât mai mare e paradoxul: un jefuitor de bănci care nu a tras niciodată într-un om, un răufăcător cult din Marea Depresiune, care citea Proust și le zâmbea fanilor. Atunci când e eliberat pentru ultima oară din închisoare, el pornește într-un interviu prin New York, primul și singurul pe care l-a dat vreodată, împreună cu un jurnalist și un fotograf. Deși interviul chiar s-a întâmplat, autorul își aduce propria viziune, și împarte cartea pe două planuri - viața lui Sutton din copilărie până la ultima crimă, și, în italice, dialogurile dintre el și cei doi reporteri. Ar fi imposibil să spui care parte e mai bună. Ar fi, din nou, imposibil să spui de ce e atât de bună. 10/10 - ”explozie, apocalipsă, legile roboticii ale lui asimov se prăbușesc, mântuire, the golden eternity”

Acum un milion de ani am devenit oameni abia când am coborât din copaci și ne-am împărțit în clanuri. Dacă trădezi  pe cineva din clanul tău, deschizi drumul spre sfârșitul lumii. (...) Nimeni nu face nimic, puștiule. Pur și simplu așa sunt construiți oamenii. După două mii de ani, oare de ce cunoaștem numele lui Iuda, dar nu și pe al soldatului care l-a pironit pe Hristos pe cruce?

03. Stoner, John Williams. Contrar concluziei evidente, asta nu e o carte despre drogați (râsete se aud pe fundal fiindcă sunt atât de amzuantă). Scrisă la jumătatea secolului trecut și descoperită doar după cincizeci de ani, a devenit bestseller într-o ironie similară cu cea a personajului principal, o ironie pe care el ar fi apreciat-o. Chiar dacă e descrisă ca ”o carte de o tristețe inexorabilă”, mie îmi rămâne doar să spun că asta e categoric subiectiv. Da, povestește întreaga viața unui profesor de la o universitate oarecare din Missouri, un om care eșuează, fără dramă sau blestem, în aproape toate aspectele în care se poate eșua. Mulți critici au numit-o excepțională, dar o operă care punctează necruțător futilitatea vieții (ființei?) umane. Eu am văzut-o ca pe o iertare, o absolvire a fricii de eșec, (re)instaurarea unui principiu  abandonat în zilele noastre: uneori, e de ajuns să fi. 9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”

Prezențe palide se adunau la marginile conștiinței; nu le vedea, dar știa că sunt acolo, că-și adună forțele să devină palpabile, dar fără ca el să el poate vedea sau auzi. (...) L-a fulgerat sentimentul propriei identități și i-a simțit forța. Era din nou el și nici nu mai avea vreo îndoială cine fusese.

04. The Liars' Gospel, Naomi Alderman. Ce carte superbă, holy fuck. Am cumpărat-o de la librăria Shakespeare & Co., așa că nu știu cum vă puteți pune mâinile pe ea în România, dar dacă găsiți un ebook, luați-o și fugiți. E o povestire altenativă a vieții și morții lui Yehoshuah (Iisus), din patru puncte de vedere, care implica ocuparea și căderea Ierusalimului, și cum totul a fost doar scânteia aprinsă la momentul potrivit. Un catalizator, o mână de mincinoși, și prăbușirea lumii. Pare destul de reductiv, dar nu e deloc așa, și nici blasfemic. Sunt de părere că orice om care crede ar trebui să fie în stare să așeze o oglindă în fața convingerilor lui. Deși într-o paradigma iudaică, povestea asta e cu siguranță mai aproape de adevărul istoric decât Biblia a fost vreodată. Bonus points: stilul de scris e mai mult decât minunat, liric și transcedental în același timp.  9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”

The Messiah becomes King, he does not die a traitor. So now we know. He should have known when the nails went it. Or when he had arrived at the temple. Or when the snake first began to twist inside him, he should have known that nothing was keeping his friend alive but the faith of those around him. And he went and slept in an apple orchard near the walls of Jerusalem.

05. Viermele De Mătase, Robert Galbraith (J.K Rowling). Efectiv am nevoie de cinci luni ca să trec peste cât de aiurea e cartea asta, și cât de aiurea e încăpățânarea lui Rowling de a scrie cărți de adulți, deși nu se pricepe. Doamne, superioritatea asta continuă ne bagă în mormânt. Dacă ești bun la o chestie - nu, rectific, dacă ești genial la o chestie, worldly acknowledged and acclaimed, de ce mama dracului ai renunța doar pentru că un alt domeniu ”dă mai bine”? A făcut minuni pentru o întreagă generație cu seria Harry Potter, o lume grozav construită, pe care a lăsat-o neterminată, și în loc să ne ofere un sequel, prequel, orice? Ea scrie romane polițiste ieftine despre viermi și pervertire sexuală și sadism, lucruri despre care clar n-are habar, fiindcă nu sunt nici bine-realizate în cruzimea lor, nici îndrăznețe, ci doar scabroase. Îmi aduce oarecum aminte de cosmoderniștii ăștia care scriu o poezie intitulată gen ”Căcat pe retină”, fiindcă asta e, în mintea lor, apogeul glorios al grotescului. Slăbuț, Queen Rowling. (Norocul meu că n-am aflat decât după ce am terminat-o că ea a fost cea care a scris-o de fapt. Agonia n-a fost așa de mare pe cât ar fi putut să fie). 3/10 - ”unora le-a plăcut, dar sunt sigură că oamenii ăia n-au ce căuta pe blogul meu”

Petiție globală ca J.K Rowling să nu se mai aproprie de genul thriller.

06. În Căutarea Cornului, Robert Jordan. [#2 Roata Timpului] Nu cred că are cineva idee de cât de multă determinare e nevoie ca să citești o carte cu titlul asta în public. În fiecare minut mă așteptam să-mi arunce cineva un 7days. Istoria mea cu această serie (epic fantasy, closer to Tolkien than Martin) e o istorie tumultoasă și plină de regrete, copii. Prima oară am început-o în clasa a 8-a, când mi-ar fi fost imposibil să citesc până la capăt o carte atât de serioasă. Nu din punctul de vedere al maturității, e destul de sfw (deși macabră pe alocuri, alas) dar descrierile și lipsa de insight psihologic te duc cu gândul la o cuplare între Harap Alb și Moromeții. Not so cool when you're living the golden age, așa că am renunțat înainte să termin prima carte. Șmecheria e că sunt cinșpe. Când am încercat din nou, ceva mai încolo, am ajuns până la cartea 4, și habar nu am de ce m-am oprit în mijloc, ce m-a posedat. Doi-trei ani mai târziu, în zilele noastre, mă apucă dorul de o serie fantasy de-asta așa, interminabilă, și o iau iar de la zero. Io mi-s Prometeu. Ei, long story short, de data asta am ajuns până la #3, am descoperit (cu mintea luminată și gata de justiție socială) că autorul e homofob și sexist până la paroxisme, și mi-a dispărut tot cheful să parcurg, prin lacrimi și sânge, celălalte douăsprezece cărți. În eventualitatea în care toleranța cuiva la rahaturi conservatoare e mai mare decât a mea, o să-i ofer totuși un synopsis mai jos. 5/10 - ”probabil a fost acceptabilă până când a apărut o Mary Sue și/sau male entitlement”

În pânză de sac și cenușă își va îmbrăca poporul, și va frânge iarăși lumea cu venirea sa, retezând toate legăturile care strâng. Cu zorii ne va orbi și ne va arde, și totuși se va înfrunta cu Umbra, Dragonul Renăscut, când vine Ultima Bătălie, iar sângele său ne va da Lumina.

07. Dragonul Renăscut, Robert Jordan. [neterminată, #3 Roata Timpului] Singura problemă pe care am avut-o la început cu Roata Timpului e faptul că e Tolkien rip-off. Yeah, I'm aware medieval fantasy will always have recurring themes, unele arhetipuri rămân aceleași, dar povestea de bază e mult prea asemănătoare. Un tânăr dintr-un sat uitat de lume, plin de oameni veseli și simpli, cunoaște într-o zi un mistagog înțelept (aici la feminin) și i se schimbă întreaga viață când află de fapt ca e singura speranță a Binelui împotriva Răului. Măcar Tolkien n-a băgat clișeul cu ”Luke, I'm (not) your father”. I'll give it this, though, world-building-ul acestei serii e fantastic, printre cele mai bune pe care le-am întâlnit. Dacă v-a plăcut Stăpânul Inelelor și Hobbitul și altele în gen, sigur o să vă placă și asta, pentru că țintește pe aceleași idei. Ar fi primit o notă mai mare dacă nu era un basm white/black morality în care toate femeile sunt frumoase și bărbații curajoși. Și dacă autorul nu era un rahat cu ochi care afirmă că ”îi e scârbă să abordeze sexualitatea bărbaților în literatură”. Booo. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”

Nu merită două citate pentru că domnu' Jordan suge, deși cărțile lui nu sug deloc.

08. Amprenta Omului, Sebastian Faulks. [neterminată] O carte despre nașterea și dezvoltarea psihiatriei, despre piedicile pe care doi tineri din secolul 19 le întâlnesc atunci când vor să studieze mintea în raport cu sufletul. E destul de didactică (eu de-asta am început-o in the first place) așa că nu o recomand celor care n-au tangențe cu știința, fiindcă valoarea acestei cărți stă în caracterul ei empiric. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”

Nu o mai percepea ca pe o altă persoană, ca pe o sursă de ușoară iritare, și îl încerca deodată un sentiment irezistibil de identificare cu ea. Era mai mult decât simpatie, ceva mult mai puțin politicos; avea senzația că sângele lui curgea prin venele ei și că disperarea ei era elementul care anima percepția lui asupra lumii.

09. Brain On Fire: My Month of Madness, Susannah Cahalan. [EPUB] O carte non-fiction, autobiografică, scrisă de o jurnalistă care a suferit de una din multele boli auto-imune, aproape mereu necunoscute și aproape mereu tratate greșit. Marcantă, scrisă în concordanță cu subiectul, elevat și totuși accesibil, Brain On Fire e cu siguranță experiența non ficțiune a anului. 7/10 - ”chiar și zeii fac greșeli minore - I'm only human se aude pe fundal”

Almost every day, something reemerges. It can be something insignificant, like the moss-colored socks at the hospital, or a simple word, like the time in the drugstore when I saw a box of Colace, the stool softener I had taken at the hospital, and the memories of Nurse Adeline came rushing in with it. During these moments, I can’t help but think that the other Susannah is calling out to me as if to say, I may be gone, but I’m not forgotten.

10. The Insanity of Jones, Algernon Blackwood. [MOBI] Aici începe descinderea mea într-o nebunie (asemenea lui Jones, ha) compusă din romane gotic-victoriene. Nu de foarte mare calitate literară, au totuși particularitățile lor stilistice care fac din genul ăsta un gen worthwhile. Aici, Blackwood ne arată un tablou anti individualist, cu reîncarnarea și retribuția ca leitmotif, în care acest Jones e nevoit să depășească barierele unei singure existențe și să echilibreze balanța tuturor vieților pe care le-a trăit. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”

For in this region he pictured himself playing the part of a spectator to his ordinary workaday life, watching, like a king, the stream of events, but untouched in his own soul by the dirt, the noise, and the vulgar commotion of the outer world.

11. The Damned, Algernon Blackwood. [MOBI] Superioară operei precedente, The Damned include o serie de idei avante la lettre. E scrisă din perspectiva unui bărbat tipic din societatea intelectuală a Londrei (agnostic, filozof al esteticului, și veșnic zeflemitor în fața femeii) și expune o vizită ciudată în fosta casă a unui extremist religios. Lucrul la care autorul excelează e construirea atmosferei incomplete, amputate cumva, în care ”nimic nu se întâmplă”, dar o notă sufocantă acoperă prezentul. 7/10 - ”chiar și zeii fac greșeli minore - I'm only human se aude pe fundal”

Because each believed intensely, absolutely, beyond the least weakening of any doubt - the kind of strong belief and thinking that is rare anywhere today, the kind that wills, impregnates objects, saturates the atmosphere, haunts, in a word.

12. Carmilla, Joseph Sheridan. [MOBI] Dacă cineva are tupeul să se uite în ochii mei și să-mi spună că asta nu e o poveste LGBT, o să-i rup mânuțili. Plotul e cam așa: o familie nobilă, adică tată și fiică, se oferă să găzduiască temporar o altă fată nobilă (a naibii, unde-i goticu' despre țărani?) pe parcursul a câtorva luni. Carmilla, aproximativ de aceeași vârstă cu gazda ei adolescentă, o intrigă și o farmecă pe tipă timp de douăzeci și unu de capitole. Abia apoi își dau și ei seama că ceva nu e okay. Interesant sentimentul de suspans, deși toată lumea știe la ce să se aștepte, și diferitele nunațe ale poveștii. De asemenea, Carmilla și prietena/iubita-ei-secretă sunt absolut adorabile împreună. Wedding bells would toll if one of them could enter the church. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”

He kneeled, and the three women with him, and he prayed aloud with an earnest voice for, what appeared to me, a long time. I forget all my life preceding that event, and for some time after it is all obscure also.

13. The Castle of Otranto, Horace Walpole. [MOBI] Naiba știe ce blestem de familie se întoarce să-l bântuie pe domnu' șef din castelul Otranto, locul unde totul e mai fucked up decât în Vaslui. Cam atât. 3/10 - ”unora le-a plăcut, dar sunt sigură că oamenii ăia n-au ce căuta pe blogul meu”

Wow, chiar am exagerat cu romanele gotice, nu-i așa?

14. The Great God Pan, Arthur Machen. [MOBI] Câțiva bărbați la fel de tipici de intelectuali sunt porniți să descopere misterul lui Pan, o apariție în trup de satir. Fiecare dovadă pare îngropată sub ceva și mai categoric, ceva și mai grotesc. Destul de creepy pentru vremea lui. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”

And I saw, mapped out in lines of sight, a whole world, a sphere unknown; continents and islands, and great oceans in which no ship has sailed since a man first lifted up his eyes and beheld the sun, and the stars of heaven, and the quiet earth beneath.

15. Întoarcerea din Rai, Mircea Eliade. Știu că am zis asta și la wrap-up-ul trecut, dar promit că o sa revin cu o recenzie completă, pentru că în cazul ăsta chiar nu am cum să-mi limitez explicațiile.

Să fi putut rămâne toate viața pe front, să i se fi dat și mai departe prilejul să ajungă erou. Cu ce drept să îl lase să simtă morțile și nebunia, să simtă în el atâtea elanuri și atâtea puteri - și apoi îl retrage deodată, îl împiedcă să-și mai primejduiască viața, îi interzice să mai ucidă? Ce Dumnezeu, dacă s-a pornit odată războiul și s-a dat ordin de sus să-și schimbe oamenii sufletul, să omoare și să ajungă eroi - cum de se pot întoarce lucrurile așa cum au fost la început, cum de mai există pacea?

[november books wrap up]

Okay, this was a lazy month. Admittedly, aș fi putut să citesc mai mult, dar viața reală a descoperit că are un crush pe mine și nu m-a lăsat în pace deloc. Object of fantasy indeed. Ce-am pierdut prin cantitate am câștigat prin calitate, totuși, pentru că în afară de o inepție, cărțile lunii noiembrie au fost minunate. Here goes.

01. Epic - Legende Fantasy, John Joseph Adams. O antologie, printre primele pe care le-am citit, și care m-a făcut să descopăr cât de al naibii de practice sunt poveștirile scurte. Cuprinzând șaptesprezece short stories în genul Epic Fantasy, toate scrise de șaptesprezece autori celebri (George Martin, Robin Hobb, Ursula Le Guin, Orson Scott Card) cartea se remarcă nu doar prin exemplul diversității, dar și printr-o ”rădăcină comună”. E un paradox interesant de urmărit, și așează într-o cameră a oglinzilor diferite abordări ale unui gen care, let's face it, nu poate deveni foarte variat în fond, ci doar în formă. Deși unele sunt mediocre, iar altele ar putea cu ușurință să pună bazele unei trilogii best seller, nu se pune problema de ”a trage în jos”. Totul e construit între niște linii delimitate ale individualului, astfel încât devine imposibil să nu iei fiecare poveste singular, și asta cu mai multă facilitate decât am crezut posibil. În loc să ajungă o amestecătură amorfă, cartea e un melanj în care fiecare nuanță servește la punerea în evidență a întregului. The spices enhance, instead of suffocating the main dish. Cu adevărat un exemplu pentru toate antologiile de piață, și aici nici măcar nu e vorba de subiectivismul meu în privința genului epic fantasy. Serios că nu e. Poate doar puțin. (Pentru cei care mai și scriu, recomand să încerce un short story next. Efectul e năucitor, dacă v-ați chinuit cu romane începute peste romane de ani buni.) Povestirea mea preferată de aici? Cele pe care le știam deja don't count. Probabil ”Narcomantul”, de N.K Jemisin, dar ”Drumul spre casă” (Robin Hobb) e cu adevărat o minunăție. Overall? 8/10 - ”cartea asta e probabil copilul meu părăsit la naștere”

 Ar trebui să spun că m-am împotrivit? Că nu m-am lăsat înfrânt? Că am rezistat și torturilor și lingușirilor lor și n-am avut niciun rol în distrugerea care a urmat? Ar trebui să vă spun că am fost nobil, în timp ce alții au cedat? Că n-am făcut parte din teroare? ...Adevărul e că am refuzat o dată. 

02. Gemma Doyle Trilogy, Libba Bray. [EPUB] O trilogie (nu zău?) Young Adult, dar care a luat numai lucrurile bune din subgen. Până la ea, nici nu credeam că există lucruri bune de luat. Aproape toată lumea care mă cunoaște îmi cunoaște și ura pentru hipsteri și cărți YA (de cele mai multe ori, cele două sunt complementare) așa că am primit câteva icnete de surprindere când am recomandat asta. La început, am fost reluctant în privința ei, but I was sold după ce am căutat detalii - cuplu interrasial, cuplu de același sex, viziuni împotriva colonizării, distrugerea conceptului de male entitlement? Fantastic. Absolut fantastic. Poate din cauză că acțiunea se petrece în late Victorian London, eu aș fi încadrat-o mai degrabă la Historical Fiction - nu are nimic din clișeele unei cărți YA. Pentru prima oară, m-am îndrăgostit de caracterul principal feminin, și apoi chiar și de cuplul principal - atunci când cartea e scrisă la persoana întâi, din perspectiva unei fete albe și heterosexuale de șaptesprezece ani, e garantat că o să-mi dau ochii peste cap și o sa înfig o furculiță în status quo. Dar aici m-a sărit rândul: Gemma e absolut minunată, romance-ul nu ocupă mai nimic din acțiunea generală, și atunci când o face e atât de bine construit, încât am ajuns să vreau să fie împreună pe cât de repede posibil (of, copilașii de ei). Probabil reținerea mea în a oferi un sinopsis nu scapă neobservată. Asta e din cauză că sunt mult mai bune decât par dacă sunt povestite, așa că o să spun doar atât: magie, mistici indieni, societăți superficiale și secrete care se întind peste decenii, bildungsroman, character development cât cuprinde, personaje feminine minunate și cuprinzătoare. Sfârșit care-ți va sfâșâia inima în cel mai sincer mod (eu una n-am trecut încă peste finalul cărților ăstora). Are și câteva mici scăpări, niște capitole de love triangle, unreliable narrator (asta poate fi și un lucru bun), abordare psihologica destul de shallow uneori, mishaps in body positivity, etc. Dar până la urmă scopul unei cărți nu e să fie flawless, ci să fie atât de bună încât să treci cu vederea peste defecte. 7/10 - ”chiar și zeii fac greșeli minore - I'm only human se aude pe fundal”

She walks out to them, an apparition in white and blue velvet, her head held high as they stare in awe at her, the goddess. I don’t know yet what power feels like. But this is surely what it looks like, and I think I am beginning to understand why those ancient women had to hide in caves. Why our parents and suitors want us to behave properly and predictably. It’s not that they want to protect us; it’s that they fear us.

03. Deathless, Catherynne Valente. [EPUB] Îmi pare, eu chiar nu pot vorbi despre Deathless. Koschei și Marya Morevna m-au ucis și au vrut s-o facă. Nu sunt pregătită psihic sau emoțional. Nu sunt. Nu pot. Vă zic doar că e o repovestire a unui clasic basm rusesc, dar acțiunea e acum ancorată în Rusia stalinistă, și implică mai multe schimbări. Vă mai zic că e foarte greu să scrii un basm fără male entitlement, iar autoarea, feministă convinsă, a reușit totuși să o facă. Also, excellent purple prose. Totul e bun la cartea asta. Totul e rău la cartea asta. Adio. 10/10 - ”explozie, apocalipsă, legile roboticii ale lui asimov se prăbușesc, mântuire, the golden eternity”

Why do you think all men paint themselves when they go to fight? When I paint my eyes to match my soup, it is not because I have nothing better to do than worry over trifles. It says, I belong here, and you will not deny me. When I streak my lips red as foxgloves, I say, Come here, male. I am your mate, and you will not deny me. When I pinch my cheeks and dust them with mother-of-pearl, I say, Death, keep off, I am your enemy, and you will not deny me. I say these things, and the world listens, Masha.

04. Lit Kit, Sandra Newman. Mulțumesc Domnului pentru editura Baroque Books. La prima vedere, intelectualii s-ar putea încrunta - Lit Kit e o carte de tip non ficțiune, în care se ”rezumă” comic (mai mult satiric) toți autorii pe care trebuie să-i citești ca să te poți considera om de cultură. E limpede că autoarea (de altfel, extrem de caustică, inteligentă, și amuzantă) nu suportă decât câțiva dintre acești clasici celebri care sunt împrăștiați de-a lungul veacurilor. Pentru cei care iubesc literatura timpurilor trecute (așa ca mine) ar putea fi cam harsh; pe E.A Poe, literalmente copilul meu, l-a târât prin noroi, so she ruffled some feathers. Dar dacă îți poți păstra o perspectivă obiectivă, atunci kit-ul ăsta nu e doar hilar, ci și destul de aproape de adevăr. Cu siguranța va salva mulți oameni de la citirea unor opere precum ”Ulysses” și ”Paradisul Pierdut”. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”

 Până și cei care nu vor să citească Marile Cărți citesc despre Marile Cărți. În fapt, lectura despre Marile Cărți a ajuns astăzi un gest de jertfă, la fel ca abonamentul la sala de gimnastică, unde nu calci niciodată, sau separarea gunoiului pe categorii reciclabile, după care te urci la tine în SUV.

05. Apărarea Invocă Nebunia, Woody Allen. O carte recitită, de fapt, măcar pe jumătate. Când am citit-o prima oară, cu ani buni în urmă, am considerat-o cel mai revoluționar și amuzant lucru din lume. E fermecătoare, no doubt, dar sufocată puțin de superficialitate (când o sa învețe și intelectualii să nu mai demonstreze în continuu că le plac femeile frumoase?) și dorința de a atinge absurdul suprem. Autorul, care e și regizor, e renumit pentru faptul că e excentric, dar tot pare să-și facă un titlu de glorie out of something he can't back up with substance. Totuși, unele pasaje smulg râsete cu lacrimi. 7/10 - ”chiar și zeii fac greșeli minore - I'm only human se aude pe fundal”

Gertude Stein a fost de părere că arta, toată arta, e o simplă expresie a ceva. Picasso n-a fost de acord și a spus ”Lăsați-mă în pace, mănânc”. Personal, cred că el avea dreptate. Chiar mânca. 

06. O femeie iubită, Andrei Makine. Vă rog iubiți-vă pe voi însuși și nu vă lăsați păcăliți de titlu. E o carte extrem, extrem de bună, despre un tânăr regizor din Rusia cenzurii și a elefanților din cameră, Rusia lui Brejnev. Regizorul ăsta cu origini germane, origini impure, e obsedat de Ecaterina cea Mare și vrea să regizeze (în ciuda, sau poate tocmai datorită piedicilor politico-sociale) un film epocal despre viața ei. Stilul e fluid, never-ending, iar propozițiile se rostogolesc la poalele istoriei într-un stil postmodernist și dezbrăcat. Pentru cei care nu înțeleg dilema de referință a cărții, Țarina Ecaterina cea Mare era nimfomană, zvonindu-se că ar fi avut sute de amanți, dar era totodată imaginea iconică a monarhiei puternice. Într-o Rusie post stalinistă, regimul nu permitea o lanternă aruncată asupra trecutului, așa că tânărul regizor se zbate de-a lungul mai multor decenii ca sa o scoată pe Ecaterina la lumină. Perioada cel mai bine zugrăvită, zic eu, e cea de după căderea lui Brejnev, înflorirea unui fals capitalism care e reprezentativ pentru Rusia din zilele noastre, unde vulgul și lipsa rușinii domnește. Psihologia e în umbre, dar deloc latentă, și oferă o nuanță subversivă întregii cărți, cu aerul de râu adânc și inspecție superficială care l-a consacrat pe Makine. 9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”

 Seara studiază împreună fotocopiile hărților, lipite una în continuarea celeilalte. În mijlocul unei Europe care nu mai există, întregul lasă să se vadă un traseu sinuos, un vis vechi de două veacuri.

07. Ce Spune Molero, Dinis Machado. Nu mă simt destul de inteligentă cât să scriu o mini recenzie despre cartea asta. Spun doar ca e un fenomen, un lucru seismic, nesigur, năucitor, care nu te iartă și nu te așteaptă. Nu e pentru toată lumea, și aici mă refer atât la capacități de înțelegere cât și la matters of taste. Pentru mine, a deschis o ușă pe care nu voi putea să o închid multă vreme de-acum încolo. 10/10 - ”explozie, apocalipsă, legile roboticii ale lui asimov se prăbușesc, mântuire, the golden eternity”

Atunci, ființa fascinantă cu privirea aztecă a făcut o mișcare ca de statuie ce se trezește, a scos de nu se știe unde o fotografie, i-a arătat-o lui Molero, era o fotografie veche de-a Băiatului în costumaș de marinar, a înălțat spre soare un deget țeapăn, s-a întors și a plecat către altă ruină, lăsându-l pe Molero așezat pe jos, cu mâna stângă la rinichi, cu dreapta vizieră la frunte. privind perplex soarele arzător al cele mai inalte și mai luminoase amiezi din toată viața sa.

08. Poison Study, Maria Snyder. [EPUB] Of, una din cele mai proaste cărți pe care le-am citit. Încerc să judec ideile, nu stilul (Harry Potter e scrisă basic, dar asta n-a oprit pe nimeni) însă aici n-am ce pozitivitate să găsesc. Deși sinopsisul e bun (o prizonieră din temnițele regale ajunge degustătorul de otrăvuri) autoarea face totul să pară over complicated și brutal de simplu în același timp. Narațiunea e groaznică, propoziții de tip ”I opened the door” iar descrierea e aproape zero. Psihologia personajelor e shabby de-a binelea, și personajul principal are tente de Mary Sue pe care n-am apucat să le verific, neterminând cartea. Sfat? Nu citiți Poison Study, și plângeți cu mine fiindcă o idee cu atât de mult potențial a fost irosită. Of, of. 2/10 - ”ok, ai scris cartea asta, da' de ce?”

 Nici măcar nu o să mă chinui cu un citat. Lacrimile cad peste tastatură, okay.

09. Împăratul: La Porțile Romei, Conn Igulden. Aici urmează o recenzie separată, în care mă voi oferi să fac un giveaway cu cartea asta, fiindcă am luat din greșeală (nu că n-ar merita excesul) două exemplare. Oops.

Cui i-e frică de NaNoWriMo?

Edward Albee să mă ierte pentru că îi parafrazez titlul, deși sunt sigură că Virginia ar fi de acord.

Abrevierea asta destul de non-western înseamnă National Novel Writing Month, and it's exactly what it says on the tin; proiectul ăsta foarte ambițios (mult prea ambițios, ar zice unii, în fața cărora eu aș da din cap cu elan) constă în scrierea unui roman în 30 de zile. Mai precis, 50 000 de cuvinte. La fel de simplu ca ghilotina.

Firește, părerile sunt împărțite - pe când unii încă zic că viteza nu conteaza (aici eu fac cu ochiul agresiv fiecărei femei din audiență, și zic că am mai auzit noi argumentul ăsta, iar ele își dau coate) alții cred că e nevoie de timp ca să iasă the right something. Același raport vechi de când lumea, cantitativ-calitativ. Unul din discursuril de încurajare (pep talks) care mi-au rămas în minte din cadrul chestiei ăsteia e cel a lui Catherynne M. Valente (pe care eu înca nu m-am decis dacă o judec sau o iubesc). Dictonul de referință vine cam așa: ”you can be good and fast at the same time; write a novel in thirty days, write one in ten days”, și face referire la faptul că ea chiar a scris un roman în zece zile. Patul lui Procust much? 

Prima îngrijorare n-a fost niciodată timpul propriu zis, ci mai degrabă haosul în care se consumă resursele atunci când oamenii nu sunt scriitori de profesie. Poate asta încearcă sa te învețe NaNo, oricât de greu ar fi de cultivat. Capacitatea de a te așeza la birou, generic vorbind, și de-a rămâne într-o lume diferită timp de 1,667 de cuvinte (pe zi, ca să ajungi la target) depinde de câte ori trebuie să faci apel la lumea în care ești. Unora le e ușor să se desprindă și să sară acolo, hop, aici e dragonul, aici e cianura din dintele spionului, aici e fata fugind de soare. Alții au nevoie de ore ca să poată separa celofanul, realitatea de ficțiune. Depinde și de tabieturi, de perfecționism, de nivelul la care vrei să ajungă romanul tău, tipologia de scriitor care ești, and so on and so forth. Nu e ceva atât de universal precum sfaturile ăstea fac procesul să pară.

Cred că ar trebui să plec fruntea în fața măreției celor care nu procrastinează, însă nu pot să nu mă întreb: bine bine, da' cu viața ce facem? Și așa e vai de ordinea socială și dorința de integrare a scriitorilor - un clișeu/stereotip pe care nu doar îl susțin, ci îl și exemplific de ori câte ori îmi permite realitatea. Adică săracii oameni abia mai văd lumina soarelor, abia mai văd și el o mâncare gătită, și tu îi lovești cu pseudo-activitatea lor peste cap și ce le spui? Lasă consecvența, cui îi trebuie consecvență când poți să scrii un nou În căutarea timpului pierdut în cinci ore?! Adepții lui Valente și a principiului ăstuia one way street o să iasă afară din case în câteva luni, întrebând cu urlete cine e președinte și de unde au apărut actele ăstea de divorț.

Sună ca și cum aș aduna elfii să fabricăm niște scuze rapide înainte de Crăciun? Probabil. Dar nu cred că cineva poate trece cu vederea varietatea de modus operandi care există atunci când vine vorba de scriitori. Și fiindcă NaNoWriMo ăsta se termină imediat, sunt sincer curioasă dacă altcineva a mai încercat să-și ”ostoiască setea” (de ambiții) cu provocarea asta. Key words? Write fast die young, apparently.